Pentru Masa de Revelion preluăm comenzi cu livrare în datele de 28 şi 30 Decembrie. Va multumim!
Preturile includ TVA
"Am mers pânăîin „pânzele albe” ale halatelor de maeștri ciocolatieri din Londra, am învățat despre intimitatea transformărilor de la boaba de cacao la nașterea ciocolatei, am adăugat apoi îndemânare și dedicare.
Am aflat despre temperarea și modelarea ciocolatei, în timp ce descopeream sensibilitatea inimii mele. Iar inima mi-a spus că asta voi face de-acum înainte: combinații nevinovate și delicate de ciocolată albă, cu lapte sau neagră.
Cred cu toată ființa că sunt construită să ofer savoarea gustului într-o formă mică de ciocolată, creată cu pasiune și dragoste. Să-mi ofer mie această savoare și apoi tuturor celorlalți. Întreaga mea existență de până acum m-a condus aici.
Ciocolata e bucurie, e proaspătă, e densă, e albă, cu lapte, simplă sau neagră. Ciocolata e sănătoasă. Nu e broccoli la abur sau morcov crud. E sursă directă de energie, de vitamine, de minerale, calciu, magneziu, fier, zinc. Are forță, calorii, vitalitate, grăsimi mononesaturate (benefice). Așa e ea.
Cu mica echipă de tineri pasionați ce mi s-a alăturat, facem praline din ciocolată folosind ingrediente naturale, de calitate. Pralinele, tabletele și figurinele sunt artizanale și au la bază rețete unice.
Câteodată, ciocolata este o plăcere vinovată. Cea mai nevinovată și savuroasă plăcere vinovată dintre toate câte există. Vine de la o pralină proaspătă și plină de cremă care alunecă pe cerul gurii și ajunge în centrul inimii.
Așa a apărut Guilty Pleasure.
Guilty Pleasure s-a născut din dragoste. Ca orice copil. S-a născut la timp, din grijă și iubire și crește, zi de zi, cu atenție, pasiune și încredere. O pasiune plină de aventură, gust și rafinament."
Nu sunt produse ale acestui producator.