Preluăm comenzi cu livrare programată sau imediată de Luni până Sâmbătă. Comenzile Direct de la Producător se pot efectua până Miercuri la ora 12 cu livrare Vineri sau Sâmbătă.
Preturile includ TVA
"Origini este o sursă de produse naturale pentru cei din Bucureşti şi împrejurimi, într-un context în care afimaţia “eşti ceea ce mănânci” începe să îşi găsească sensul în cei mai mulţi dintre noi. Origini a pornit în 2006 de la întrebarea: “cum asigurăm necesarul de alimente sănătoase familiei noastre? “ În timp, căutările răspunsului au căpătat forma a zeci de vaci, oi, capre, păsări diverse, o unitate de procesare a laptelui, o carmangerie, o amenajare tradiţională de sacrificare a păsărilor, o unitate de pescuit şi procesare a peştelui sălbatic, toate autorizate sanitar-veterinar. Realizăm artizanal produsele Origini din materie primă crescută de noi cu cereale, fân şi lucernă de pe terenurile proprii şi suplimentată de la vecini. Folosim procese manuale şi reţete proprii, construite de noi după ceea ce se întâmpla în bucătăriile de odinioară. Prin modul în care facem lucrurile încercăm să aducem echilibru între ritmul alert în care trăim şi hrana sănătoasă: produse naturale, cât mai hrănitoare ajung în casa sau biroul tău din imediata vecinătate, pe cel mai drept şi scurt drum."
Realizată artizanal conform informaţiilor din dietă GAPS, la Ferma lui Țane. Din legume de grădină. Legumele sunt fierte la foc mic, cu apă de izvor, mirodenii şi sare. Sugestii de utilizare: ca atare sau foloseşte-o că adaos pentru reţetele tale de supe, ciorbe, sosuri sau mâncăruri la cuptor pentru un gust deosebit, plin de minerale valoroase. Ca o... Realizată artizanal conform...
300ml
Realizat artizanal la Ferma lui Țane, după o reţetă proprie. Pregătit din ingrediente curate - doar pulpă de raţă, sare şi mix de condimente. Realizat artizanal la Ferma lui Țane,...
≅ 200g
Realizaţi artizanal din carne de pui (au termen scurt de valabilitate), la Ferma lui Țane, după o reţetă proprie. Pregătiţi numai şi numai din ingrediente curate - carne de pui, slănină de porc, membrană naturală şi mix de condimente. Copţi şi uşor afumaţi, sunt hrănitori, sănătoşi şi absolut delicioşi. Sugestii de utilizare: se pun în apă, înainte ca... Realizaţi artizanal din carne de pui...
≅ 200g
Realizat artizanal din lapte integral, nepasteurizat, de vacă, la Ferma lui Țane, după o reţetă proprie. R[coritor, sănătos, cu minerale, vitamine, proteine şi grăsimi necesare. Realizat artizanal din lapte...
250ml
Realizat artizanal din lapte integral, nepasteurizat, de vacă, la Ferma lui Țane, după o reţetă proprie. Răcoritor, sănătos, cu minerale, vitamine, proteine şi grăsimi necesare. Realizat artizanal din lapte...
360g
Cârnaţi realizaţi artizanal în membrană naturală la Ferma lui Țane, după o reţetă proprie. Secretul acestor cârnați este că se face un amestec de carne tocată cu condimente și sare după care se lăsă să se odihnească. Se umple apoi membrana naturală cu acest amestec de 60% carne de porc, 30% de vită şi 10% de slănină. Produs proaspăt. Cârnaţi realizaţi artizanal în...
≅ 200g
Realizată artizanal conform indicaţiilor din dieta GAPS, la Ferma lui Țane. Din oase de la pui crescuți natural şi legume de grădină. Fierbem la foc mic 8-10 ore oasele, la care adăugam sare, piper, tije de ţelină, ceapă şi morcov. Este bună de consum ca atare, dacă sunteţi în faza introductivă a dietei sau împreună cu legumele preferate când vreţi să... Realizată artizanal conform...
300g
Produs copt şi afumat, realizat artizanal şi conservat cu sare de mare şi fum cald la Ferma lui Țane, după o reţetă proprie. Perfect pentru sandwich-uri, este 100% natural, "privat" de aditivi. Produs copt şi afumat, realizat...
≅ 350g
Realizată artizanal conform reţetei din dietă GAPS, la Ferma lui Țane. Din oase de la animalele crescute pe dealurile subcarpatice facem această supă concentrată recomandată în dietă GAPS. Datorită ingredientelor şi modului artizanal de realizare, are o valoare nutritivă mare – multe minerale şi grăsimi foarte bune pentru refacerea mucoasei intestinale.... Realizată artizanal conform reţetei...
300g
Realizat artizanal, din carne de mangaliţă şi de vită, fără conservanţi sau amelioratori, la ferma lui Ţane, după o reţetă proprie. Realizat artizanal, din carne de...
≅ 300g
Produs copt şi afumat, realizat artizanal şi conservat cu sare de mare şi fum cald la Ferma lui Țane, după o reţetă proprie. Este o carne de o consistenţă mare cu un conținut ridicat de proteină şi redus de grăsime. Procesul de preparare presupune maturarea într-un baiţ de condimente, apoi fierbere, coacere și o uşoară afumare. Perfect pentru... Produs copt şi afumat, realizat...
≅ 300g
Produs copt şi afumat, realizat artizanal şi conservat cu sare de mare şi fum cald la Ferma lui Țane, după o reţetă proprie. Este o carne de o consistenţă mare cu un conținut ridicat de proteină şi redus de grăsime. Procesul de preparare presupune maturarea într-un baiţ de condimente, apoi coacere și o uşoară afumare. Perfect pentru sandwich-uri, este... Produs copt şi afumat, realizat...
≅ 350g
Produs copt şi afumat, realizat artizanal şi conservat cu sare de mare şi fum cald la Ferma lui Țane, după o reţetă proprie. Perfect pentru sandwich-uri, este 100% natural, "privat" de aditivi. Produs copt şi afumat, realizat...
≅ 350g
Realizat artizanal din carne de pui (au termen scurt de valabilitate), la Ferma lui Țane, după o reţetă proprie. Pregătit numai şi numai din ingrediente curate - carne de pui, slănină de porc şi mix de condimente. Realizat artizanal din carne de pui...
≅ 250g
General rating